Privesc nebunia de dincolo de fereastră,
Caut speranță în fumul de la țigară
Unde au disparut oare visele, dorințele de altă dată?
Oameni grăbiți, reci aleargă haotic prin viață
Uităm încotro ne îndreaptăm, ramanem goi
Nimicul ne înconjoară, sub o formă abstractă,
Ce e oare viața fără vise și speranță?
Un trai mecanizat, monoton fără dinamică
Irațional mă lupt cu sistemul, nu există scăpare
Poezia moare, proza se sinucide, iar logica e in letargie
Ramane doar matematica bolnavă de pneumonie acută
Și ocazional pictura îmbracă forma nemărginită a demenței
Făcând dintr-un biet om un nebun plin de speranță.
Văd copii deja îndoctrinați, care nu se mai joaca pe afară
Alearga și sar virtual, tasteaza, butoneaza, dar nu stiu să prindă un fulg de zăpadă.
Visatorii, romanticii, specii pe cale de dispariție,
Doar ei mai văd stele acolo unde sunt nori,
Și aud muzica în fiecare zgomot....
Ascult ploaia cum cade, oare ce se va întampla
Când lumea își vă pierde farmecul și nebunia?