Mai încearcă odată
numele Lui să mi-l lipești
pe față, pe gură și-n palme,
cu inima săgetând răbdarea
când prin trup îmi urcă
încrederea bătută-n cuie
cu ciocane de piatră.

Întreg dacă mai sunt
am inima în zbor fără timp
până străpunge înaltul,
de nu mă mai întorc
și mă vindec de neînțelegerea lumii,
devin întrupat fără corp.

Cautați liniștea prin zicerea cuvintelor
acolo unde se constituie întregul
și se alungă singurătățile,
iar eu devin cel ce n-am fost,
pun plete luminii
să se răsfire prin raze.