cu fața posomorâtă
prin
asprimi de cuvinte
coborând încă o treaptă
zdrențe dintr-o rană și-o vânătaie


brăzdat de trădări
obrazul țării
pustiul se întinde ca o pacoste
coborând încă o treaptă
printre rădăcini
numai cuiburi de cârtițe

sânge pe creasta cocoșului
lupte mai crâncene
după ce se termină spectacolul
coborând încă o treaptă
după ce mori, mai contează cine-ți face coliva?

la priveghi
printre golănisme de neamuri
singurul gând luminos:
peste cel mult treizeci de ani
mă voi intâlni cu tanti doiniță