Chiar de mă ții în temnița uitării,
Am să mă zbat să îți trimit semnal
Că dragostea îmi stă pe-un piedestal,
Ferită de rugina nepăsării.

Pentru esența-i pură, de cristal,
Găsi-voi poate-un verb mai acătării,
Ca un suspin din carnea înserării
Și panaceu durerii și pumnal.

Așa, în cursa vieții spre niciunde
Voi căuta să îmi urmez canonul,
Chiar dacă-n jocu-acesta sunt pionul,

La țipătu-ngrozit nu-mi vor răspunde
Nici gnomii triști, nici peștii reci din unde,
Căci din tării se iscă- numai zvonul.