cornul lunii aprinde focuri
prin gări albastre niciodată târziu
să-i prinzi inelarul pragul s-o treci
ochii mai ageri descântă izvoare
se fac tuneluri prin noi se ghemuiește timpul
un oftat de eliberare sparge baierele tunicii
pe obrazul tău încondeiat chipul meu de adolescentă
un do major un re dezacordat șuvița rebelă îți acoperă cearcănele
miros a frunze de smochin îți zgârii cu ele tâmplele
sângerează ceva în mine așteptările capitulează
nu te teme vin din aceeași aripă frântă
umezită cu ploaia prelinsă din rădăcina de levănțică
am înviat când niciun oracol nu-mi mai dădea nicio șansă
mi-am prins numele în fiecare zgomot al epidermei
am strâns din dinți eram vie vie vieeeeeee
pe-acolo vuia ceva tot vuia parcă te ghiceam...
din lumina aceluiași felinar m-am hrănit până în clipa în care
clownul și-a schimbat numărul resemnat m-a pus în gardă:
acum e ceasul tău...
nu te teme s-ar putea să nu te mai găsești
și vei crede despre tine că poți fi orice
de la aerul rarefiat până la prada ce atârnă neputincioasă
în ciocul versatilului corb sau doar sub privirile gardianului
în uniforma albastră cu ecuson ruginit sufletul geme
caută silueta cuvintelor lunecânde pe coridoare translucide
acoperă taina... sssst!! nu dezveli contururile
clownul de-abia așteaptă să-și reia numărul ca la carte
deci, tu nu te teme, chiar dacă mâine în zori
femeia ta șerpoaica va depune ouăle
și puii ei vor rătăci frumos prin gări albastre