Lumea se întoarce cu lacrimi spre noi
și ne privește cum pășim prin lanul cu grâne
iar în jur cresc tainele atingerilor de mâni
și cuvintele plutesc prin soare și vânt.

Cerul se așază pe suflet și-n retina din ochi
Zarea ne ascultă legenda unui singur destin
Astrele se încing în nopți și răzbesc în torți
Viața noastră-i un blestem și-un chin.

Casa noastră-i lumina din ani de iubire
Depărtarea răzbește în ferestre albastre
Și-n malurile râului singuratic și abandonat
Care prin noi zilnic renaște.

Vom zbura cu porumbeii într-o zi
Undeva, unde norii își au un sfârșit,
Undeva, unde munții nu vor mai fi
Într-un alt spațiu și timp.

Prispa casei va îmbătrâni-n dor
După fiice și după feciori
Nu va mai fi apusul și nici zorii
Nici un suflet de visător.

Dumnezeu de ne va judeca
Ziua cu noapte o va inversa
În lacrimile noastre se va scălda
și eterna iubire o va blestema.

Ceața în tihnă se lasă pe sat
Încă mai sufăr pentru sufletul drag
Doamne, mă iartă, nu mă judeca,
Blagoslovește-mi zborul orfan.

Lumina se revasă în casa mea
Jocul vieții îmi mistuie cămașa grea,
Deasupra, îngerii desculți și prea cărunți,
Mă îndeamnă în visele cu munți abrubți.