ai-ai-ai-ai cielito lindo/ cad cărăbuși din cer doamna mea palidă/ e prețul nunții omenești această cădere cu pocnet de castaniete/ în curând va fi prima furtună de vară doamna mea cu buze încă roșii/ vântul poartă norii de polen asupra copacului-femeie
cu floare deschisă

și tu
lipești un timbru în plus pe ultima ta scrisoare
o partitură cu mulți bemoli/ un cântec lung și trist/ o promisiune dintr-un contract
prenupțial/ unde doar luna nouă stă mărturie în ogiva oglinzii

mâine-poimâine o vor fura vânătorii de cântece
fiindcă el te-a mințit după regulile artei bărbaților
a întins corzile harpei
a mângâiat-o cum vântul mângâie oasele de pește uscate pe țărm
ori o fi fost plânsul tău de păuniță prea mândră de iubirea celui cu ochi mulți

e prețul iubirii omenești doamna mea/ în colțul alcovului tău doi păianjeni nuntesc/ tu ridici mătura să-ți ucizi temnicerii dar este prea târziu