m-am despărțit de copilărie cu sufletul schimonosit
ca în cântecele lui jacques brel/ scriam poezii și scrisori fără adresă
în care soarele zâmbește dintr-o minge turtită

copilul sufla abur pe geamul de tren să îl deseneze după care mingea dispărea
și copilul sufla din nou
îi făcea respirație gură la gură până când se vedea marea cu soarele ei mare
și copilul o arăta tuturor ca pe-o minune

stătea drept cu palmele pavăză peste ochi
pe plaja care fugea de sub tălpi tot mai iute
ce frumoase sunt urmele picioarelor în nisipul moale/ cât de subțiri sunt
spunea copilul/ am să fac un castel
unde va locui o zână mică și pantera mea galbenă va sta de pază la poartă
aici este drumul spre castel și aici este un pod
dintr-o cutie goală de chibrituri/ am să fac mai multe poduri
cu scoici albe de jur împrejur și am să pun caii pe pod
caii de mare cu coama în vânt

îmi vâjâia capul de durere/ era vuietul mării tot mai adânc/
mi-era tâmpla scoică și urma tălpilor suia spre cer