Seceta și ploaia mă influențează,
printre mecanisme de tip cușcă cu ton,
în care dacă te sun,
am senzația că trăiesc mai bine.
Am redenumit statuile fericirii ridicate ție,
în:“Femei cu voci de piatră”
Prins în legenda unei vieți necunoscute,
am pirogravat țărmul de unde încep bucuriile;
chiar aici se sparg valurile iubirii!
Unii ies din galerie, uzi leoarcă.
Basorelieful închinat sărutului
l-am realizat într-o grevă a foamei,
declanșată de buze cu ciocolată uscată.
Uneori, un vârtej special îmi spulberă schițele
cu ultima ta privire.
Pentru portretul clipitului tău,
am inventat o hârtie paravânt.
Pe spatele ei sunt amintite...
toate apocalipsele din provincie.
Călătoriilor de la țară,
le-m făcut un „graffitii” pe lemnul șurii:
ciclo-drezina-vieții.
Din autoportretul singurătății mele semnat: Ariadna...
iese un fir,
pentru fiecare.