câteodată vreau un alt soare
care să răsară de pe-aici
de pe-aproape
de prin împrejurimi

bunăoară din oasele mele
reumatice și vorbitoare
ce devin tunele ale tic-tac-ului

din măruntaiele dealului ieșit abrupt
nimeni nu știe de unde

dintr-o privire
un rendez-vous accidental
la prima vedere doar

dintr-un show negrotesc în care
mâini împreunate fac poduri
trec cu-vin-te-le
fos-fo-res-cen-te-le
siluete microscopice
în biserici tandemic pășesc

aflu atunci cum se naște
sufletul luminii
îmi clătesc ochii
în botezul dimineții
moartea e doar o părere...

câteodată îmi place să ies din mine
o iau pe portițe doar mie cunoscute
nu fac zgomot privesc în ape
trupul mi se răsfiră până când
duhul dezveșmântat în sfârșit e liber
să-și uite ambalajele
din plastic
din hârtie
sau din lut

și-mi place câteodată să adun lacrimă cu lacrimă
să întâmpin ploile-acelea care uneori uită să ajungă
pe-aici pe aproape prin împrejurimi
cerul cade adesea cu greutatea unui verdict
când ridic oblonul sentințe... sentințe...

câteodată colecționez pagini albe-albe
când așterni semințe literele încep să crească
precum felinarele credincioase
la căpătâiul celui care pleacă

câteodată aș vrea să pot fi un astfel de semn...
să simt soarele răsărind
de pe-aici
de pe-aproape
de prin împrejurimi