ați văzut cum merg oamenii care se-mbată
din damful propriului sânge
i-ați întâlnit?
vine câte unul se-așază sub pom
prea amețit pentru a mânui praștia
întinde mâna să pice mărul bolnav
îl prinde înainte ca pământul să-i mai facă vreo rană
împlântă cuțitul scoate partea vătămată și viermele
dar mărul nu se mai întoarce niciodată
pe creangă
nebuni euforici mere stricate
și viermi e-he-he
dacă alta ar fi tradiția
ne-am considera delicatese pe masa Domnului
dar peste 2000 de ani am crescut cu disprețul
față de viermi
sentimentul nu a distrus comuniunea
de pildă în cimitirul de la marginea satului
viermii poartă nume banale
aici e veta dincolo fane
cel mic și fraged cu trupul din patru inele
urcă pe carâmbul cizmei mele
împinge inelele unul într-altul
le suprapune le deșiră
apoi se lățesc
pe frunte centura umedă roade gândul
la ambele capete
rămâne sămânța cetate bastionară
pe câmpiile albe
m-am iubit cu singurătatea lor castelană
ați văzut cum merg oamenii care se-mbată
din damful propriului sânge
i-ați întâlnit?