Toamna stă-n genunchi în fața rodului
se grăbește să-și încheie socotelile,
pleacă la sărbătoare să-și cinstească oamenii
dar totul se face după un ritual anume
care îmbracă-n culoare fiecare detaliu
și lumina fuge pe drumul spre alt anotimp.

Cuvintele se ridică din rădăcini la cer
pentru că-n sâmburele lor
limba poartă-n vene sângele iubirii.

Tu ești asemenea toamnei
o doamnă coaptă cu buzele arse
care nu-și împarte dragostea și mângâierea
pe marginea lucrurilor
ci în miezul lor.