dacă ai ști de câte ori rămân numai cu inima în joc
bătând ca respirația mortului în pieptul viermuit
și lumea-ntreagă-n jur se face țăndări

mai trec tramvaiele trosnind pustii
și crucile veșniciei tresaltă
de parcă morții ar visa cum cad din tavan
cu tot cu placa de marmură
aterizând în somnul tău
în spaima ta de a ține frica de moarte
ca pe un secret al mântuirii

pentru că eu nu am zburat de pe motor la 22 de ani
nu mi-am lipit creierii de un copac
știi... așa cum arunci cu glet pe un perete strâmb
eu nu am sărit de la 4 cu capul în jos
trecând prin nucul rece care să nu mă poată salva
eu n-am ciroză și nici nu mi-am tăiat venele
ca pe o panglică de inaugurare a raiului

de-aia ma iubești

și visezi noapte de noapte cum ne-am sinucis
în aceeași burtă ținându-ne în brațe
cu multe vieți în urmă