ți-am dăruit un motiv de fericire într-o zi
l-ai privit, l-ai analizat, te-ai bucurat preț de un ceas
și cam asta a fost tot
ți-am dăruit o clipă de uitare
m-ai certat, mi-ai pus ochii pe rogojină
ai meditat și argumentat despre suferință
mai mult decât Descartes despre ființă
cine te-a învățat să discreditezi fericirea ca o irealitate
și suferința să o glorifici cu statutul unei existențe certe?
de-am fi gândit la binele primit măcar cât am meditat la rău
jumătate din tot ce a fost suferință nu ar fi existat
nu ar fi avut nicio șansă să treacă pragul vieții
tot ce e frumos și aduce bucurie alungi cu un simplu gest
suferința și chinul le chemi cu tot ce ai
întrebi de fericire și de realitatea ei
de cauzele ei ascunse și de nimeni încă pătrunse
dar nu întrebi de suferință
de ce vine, ce o aduce, de ce e așa reală
și de ce nu e la fel de falsă ca starea de extaz?
nu răspunsurile sunt greșite
întrebările sunt
optimiștii mereu ridiculizați
pesimiștii, cei mai mari dintre filosofi
totul e simplu, atât de simplu
încât părem jigniți de această simplitate
ca și cum inteligența noastră nu s-ar vădi la fel de bine
precum în complexități și complicații
unde se vede, domnule, geniul
ge-niul!