îmi desface carnea crudă în felii
își umple palmele cu mirare și nebunie
adâncește
înfășoară
aprinde
luna pe coapsa albastră a nopții
mă cuprinde în pumni
și soarbe însetat toată această mută durere
ochii lui mă ard
dinții mă sfâșie
știu că m-ar ucide cu mâinile goale
și m-ar învia în același timp
doar cu o singură atingere

bărbatul cu sufletul alb
îsi caută culoarea inimii
în sângele meu
din creștet până în tălpi
scrijelește cuvinte moi
linii ascuțite de durere și păcat
readuce la viața tot ce atinge
apoi se strecoară ca un hoț din epiderma fierbinte

în urmă
doar o umbră întunecată
crucificată pe ancora trupului meu

mult timp după plecarea lui