Aceasta apa salcie si trista,
ca un copil pedepsit
inainte de a veni pe lume,
moare.

Linistit pomul, linistit vintul ;
o, si-n aceasta liniste minunata
cintecul acesta duios si amar,
prabusindu-se !

Cerul e ca o imensa
inima din care izvoraste-amarul.
Nu ploua : e o singerare lenta
si mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt aceasta amaraciune,
aceasta cadere de apa trista
din inaltime.

Acest larg si obositor
coboris de ape invinse
catre pamintul care zace
si transpira.

Ploua. Ca un sacal tragic,
noaptea se lasa peste munti.
Ce se va ridica, peste umbra,
din Pamint ?

Veti dormi, in timp ce afara
cade suferinda aceasta apa inerta,
aceasta apa ca riul Lete, sora
cu Moartea.