Femeie-ar fi
de nu ar fi
întâi și-ntâi un om...
Și ar putea să fie stea...
și doină ar putea să fie pentru noi.
Dar, ea, s-a mulțumit să fie
doar mamă
și atât.

Ne-a legănat la pieptul ei
și ne-a cântat
și ne-a vegheat
și-a plâns la capul nostru - cât?! -
nici ea, săraca, nu mai știe
câte nopți la rând.
Când , mai târziu,
tot ea, întâi,
ne-a arătat câmpul cu flori
și ne-nvăța să-i spunem “câmp” -
noi îi zâmbeam,
ne alintam
și-o îngânam căci,
dulce, glasul ei era...
ca un descânt.

Apoi, la școală-n prima zi,
tot, ea, a mers cu noi
de mână...
Și-n timpul școlii - seri la rând -
o fura somnul așteptând
ca, terminând de învățat,
să ne șoptească, lângă pat,
un simplu
„Noapte bună!”.

Și eu,
ca fiecare dintre noi,
din pântec de femeie m-am născut
și-acea femeie
să-i zic „mamă” m-a-nvățat
și m-a tot legănat
și m-a vegheat,
pân’am crescut.

Mă lasă, rogu-te, acum,
ca ochii tăi
și mâinile-amândouă
să-ți sărut.
La Mulți Ani, iubită doamnă!
Azi, eu , fiul, îți urează
căci ești singura pe lume
căreia-i pot spune MAMÃ!