În raiduri sociologice
de interviuri telecomandate
mă plimb pe ulițe lungi
și netede ca oglinda.
N-apuc să văd îndestularea
căci neistovită, pasărea sărăciei,
în cântările ei neoficiale,
se stabilește la gura cârciumei din sat.
Un copil cu maleta albastră trasă peste urechi
cu pantalonii rupți pe-un crac
cerșea cu ochii proptiți-ntr-o căutătură
o mână de țigări
sau măcar doi biștari, de o cafea mică.
Îi zic că nu-i dau
îl întreb de mamă și de tată,
de frați, de surori,
și-i întind mâna protectoare.
Se uită la mine căpiat
și-mi cere iarăși bani.
Colțul bodegii răsună
de alte trei glasuri firave
ce râd și chicotesc, înțelenite,
de noi și de toate.
Sătul de reprezentația fără plată
o gonește jigărit ca un câine
și fug împreună
vânați de vedenii și frici.
Nu știu ce e mai rău
că lumea zace-năuntru moartă
sau că afară nu mai mișcă nimic.
Mă uit peste case și mă adun
fără vlagă, lângă-un gard.