Îți scriu de departe,
de pe ostrovul care poartă numele meu
nu sunt flori, nu e iarbă
e doar o apă lină
ce-și trage izvorul din inimă.
Soarele-i sus, la amiază
se simte o arșiță nepotolită;
poate că nucul tău îți umbrește ființa
da-n ostrovul acesta
nu-i pic de umbră,
doar umbre…
vâlvătaia se află la locul ei

îți scriu și mă-ntreb
când va ajunge această epistolă,
ce ape va învolbura
ce simțire va face să tresară
ori poate
va fi ca un mesaj într-o sticlă
rătăcită pe mare
înghițită de vreun rechin
rechinul acesta – Timpul
care an de an mai pune un rid, o zăbrea

îți scriu, habar n-am ce ți-aș spune
aici nimic nu s-a schimbat,
nici măcar năravurile
vezi – așadar – nici faptul că
te iubesc