încăpeam într-o după-amiază
de vară
cu arșița ei cu tot

timpul se fărâmița
în petale de sânziene
păstrate în ierbarele cochete
ale unui școlar conștiincios

un scurtcircuit
și
alunecam din mine

sub borurile largi ale cerului
ochii făceau cuvintele
să iasă din ele,
să intre în pași
de acolo mai departe
în sânge,
în nume,
în trecerea-aceea atât de nepericuloasă

străzile înguste se dilatau,
din vitrine ne sorbeau licurici,
apa tremura
lichefiate, degetele noastre aprindeau focuri

trupul soarelui se desfășura grațios
tăcerea prelungea infinitul

era secunda aceea benignă, măsurată
în bătăile modeste,
găzduite de buzunarele largi,
cusute la piept:
tâmpla ta – martorul meu

la miez de noapte
pepenele roșu pocnea,
stropea fețe,
mirosea a zăpadă

ploaia frământa țărâna
în teascuri
stropii de vin mângâiau glezne