în mine te ascund eternă frică
și-n tainiți negre te voi fereca
voi da uitării spaimele trecutele
și tot ce am trăit la umbra ta

învață ce-i tăcerea, învață ca să mori
la fel cum piere noaptea scăldată de noi zori
cuvântul are forma, cuvântu-i plin miez
ascultă-l și avea-vei tot ce-ai voit să vezi

și-ai să mă vrei când n-oi mai fi dorind s-alin durerea
și în cuvinte îmbrăcat ți-oi limpezi privirea
cuvânt închis în alt cuvânt trăirea ne desparte
acum mă vezi dar nu mai sunt și-aproapele-i departe

durerea se adună-n scoc dorind să-învârtă roata
dar fieru-i mort și lemnul ros cine să-învârtă soarta
privirea-mi e un prim cuvânt, tăcerea-mi este altul
și în iubire știu s-ascult și-n trei se-închide cercul

trăiesc speranța de-a vedea cum moare-ncet durerea
ascult lumina săgetând și îi văd tulburarea
din carnea veșnicului ieri răsare un azi iară
iar mâinele ce nu-i născut tăcerea-i înfioară

nimic n-oi lua când voi pleca nu las lumea orfană
mă dărui tot, e tot ce pot, uitând speranța vană

ziua ascunde și noaptea arată
acum și aici sunt vorbe-n deșert
cuvântul născut arată-ntruparea
și cruce îi sunt strângându-l la piept