am pierdut voluptatea curată a zilei
din buză doar nisip arzător șlefuiește sticlos însetări
sub sărut cianotic respir cuvinte
crăpate la colțuri în prăbușire înțelesuri
pretutindeni culori care se sfarmă
iertări ce pier se scurg în palme ochii mei
sătui să doară lumea pe tine ca o rană ce ține-n ea
înecul unor vremuri somnambule
de la cină apostolii lipsesc
plecați pe-afară (arginții trebuiesc înmulțiți negreșit)
pe treptele pielii zornăie lugubru credințe
uscate
ostracizate
zvârlite din altare
(tu/el/ea știi prea bine)
unde ele să-i odihnească osul
renegatele

genunchii mei lipesc
zenituri (inițierile au o magnitudine proprie)
nemeritată supra-măsură în atingeri
ce dar povară nevăzut tatuează lumină tu în toate
doar vibrație e bezna și nemărturisită
poate ucide
înălțării de nu-i îmbraci smerit
răstignirea

cât gol părinte
cât gol sub unghii când scurm în carnea clipei
după mine șchioapă mi-e călătoria
umblă în cârjă de apă
nicăieri și pretutindeni îmi sunt eu dinafară
înlăuntru unic

un abis desenează elipse în ornic

setea smochinului din răscruce
grea
răscumpără din ora fără de membrană
lovitura de puc ratată
în poarta goală-a destinului