Nu știu dar cred că ești femeia fugărită de sentimente
admonestată de orgolii nemăsurate
în plină stradă a orașului căzut în rugină,
te zbați să scapi de poftele mărunte ale nopții
sânii tăi zvâcnesc de iubire
și nimic nu-i înduplecă să se lase furați
de promisiunile cuibărite în vorbe goale.

Partea ta cea mai bună ce-mi hrănește interesul
e atât de aproape de inima mea fumegândă
c- aș putea să-mi ard tristețea agoniei
în acel numitor comun împreună,
emblemă
așezată pe frunțile noastre limpezi,
ape învolburate de munte
ce nu se lasă oprite de zăgazuri simple
în care ne scăldăm trupurile goale
și ne cuprindem unul în altul bucuriile și frustrările
ca într-un perete al casei sufletului
de care atârnăm portretul de miri.

Tot ce urmează e doar un drum
hărăziți să-l parcurgem cu orice obstacole.