după ce
mireasa furată a fost adusă înapoi
sub rochia albă carnea încă ardea
mâini domestice frământau în sângele fierbinte
pâinea cea de toate zilele a bărbatului
adunat de pe drumuri flămând
și au fost împreună un trup
și au fost împreună un foc
dar
pe tăvi de-ntuneric femeia a strâns jăraticul hrănind
mânjii sălbatici din grădinile cu aloe și cactuși
spunea că cine crește pe lângă casa omului
n-o să-i mănânce zilele
mânjii
s-au scuturat de trei ori lăsând în urmă
praful vorbelor
i-au învelit sânii în coama bogată
i-au supt laptele gloriei până la ultimul strop
nu a mai visat femeia niciodată prunci
se gândea la iernile grele punea conserve
și-n ele câte-o lacrimă să fie
când o-ntrebau vecinele ce mai faci ce mai spui
le răspundea invariabil că
de la o vreme întâlnește prin grădinile cu aloe și cactuși
pe unul ernest care se tot laudă
cum a știut el să pună capăt întunericului