acest poem putea fi scris
doar noaptea
după ce foșnetul orașului se strângea în el însuși
ca un arici imens
și devenea
un balansoar de stele

când liniștea se adâncea alene
iubirea-și regăsea pulsul firesc
iar tu mă renășteai
închipuindu-mă

atunci distanțele
se pot preface-n arbori
și clipa
în râs de copil

primește-mă în tine
ți-aș fi șoptit ca-n somn
dezbrăcă-mă de orice îndoială
fă-mă femeie fă-mă
candelă
din prăbușire
fă-mă cer
și miez

acest poem așteaptă să-l culegi
și să-l înfrunți
ca pe-o descătușare