agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-09-30 | [This text should be read in romana] |
Noi ne-am trăit tinerețea
jumătate gri jumătate incoloră ne-am visat visele jumătate alb-negru jumătate color umblam îmbrăcate-n jeans și-n tricouri nu-mi amintesc să-mi fi cumpărat altceva din banii de studentă în afară de cărți și țigări (Carpați, Dacia, Vickend de la bișniță Chesterfield după lovitura de stat căreia ne-au zis să-i spunem revoluție) și-odată un inel de argint cu piatră verde de la magazinul Victoria rămăsese fiindcă era prea mic și nu venise nimănui precum pantoful Cenușăresei tu aveai bani mai mulți da-mi amintesc cum te jenai să-i folosești de față cu mine odată îți mai rămăseseră ne propusesem să mâncăm câte-o prăjitură ni i-au furat în magazinul de bijuterii unde intraserăm să ne limpezim privirea de-atâta cenușiu noroc că apucasem să luăm bilete la teatru în Grădina Icoanei o țigancă cu-n plod atârnat ne-a scuipat că nu i-am dat bani m-am revoltat aș fi strâns-o de gât tu păreai să iei lucrurile mai ușor pe-atunci nu știam că și Mântuitorul fusese scuipat aud dragă M că ești doctor cercetător în chimie în fizică tu știi ai lucrări publicate așa te vreau! tu ai rămas ancorată în știința care ne-a scos peri albi eu am cam lepădat-o nu fără regret eu cu ficțiunea care-mi arată altă față a vieții poate una mincinoasă desigur doamnă doctor suntem femei mature avem copii mâine poimâine și nepoți avem funcții cărți publicate și totuși doamnă doctor aș vrea să cred că și tu ca și mine ai rămas copila îmbrăcată-n jeans că n-ai uitat camera de cămin nici modulul pe care depănam povești prin fum de țigară la un pahar să știi dargă M că și mie mi se spune doamna X într-un fel sau altul cu titluri gărgăuni aș vrea să le spun tuturor că eu am rămas absolventa care în ultima zi de cămin a zăcut în poziția lui Budha în patul de sus cu tavanu-n cap vărsându-și lacrimile-n sine cea care știa ca pe o premoniție că tot ce-a fost nu se mai întoarce că nimic nicio piesă nu se va mai juca la fel că altfel viața altfel se va scrie de-atunci pentru noi pe cărări diferite a doua zi eu am plecat prima m-am bucurat nu-mi place nu suport să rămân tu ai rămas apoi mi-ai scris că îmi uitasem două perechi de pantofi pe care i-ai luat ghici pe care (și-acum mă mir că la vremea aceea aveam atâtea perechi de pantofi) așa doamnă doctor cercetător și ce-oți mai fi să știți că pentru mine-ați rămas aceeași M cu care plecasem într-o zi la teatru când mediciniștii străini se distrau aruncând cu ouă de sus pe tine unul te-a nimerit drept în păr în părul acela pe care ți l-aș fi tăiat de frumos ce era ne-am întors am ratat piesa aceea așa cum uneori ne ratăm întâlnirea cu viața…
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy