Ca fluturii eterici –
Talente consumate,
Efemeride suntem și naiba sa ne ia!
În cerc ședem turcește
Cu cești frumos pictate
Și picurăm cu versuri în drojdii de cafea!

Iar lămpile albastre
Transformă-n nestemate
Aceste picuri rare, ce strălucesc pulsat
Și noi privim bezmetic
Safire, diamante,
Ce-n suflete las urme și răni de neuitat!

Dar vine dimineața
Și vraja se destramă –
Se stinge strălucirea, nimic n-a mai rămas…
Extazul, bucuria
Și vinul de la cramă
Au ars, lăsând poeții cu lacrimi pe obraz.

Iar steaua-n spații sumbre –
De biblioteci bătrâne,
Nu poate să-mi aprindă nici o scânteie-n piept,
Îmi iau iaurtul searbăd,
Și, resemnat, pe mâine
Las basmul cel de vrajă – fidelul meu adept.

Ah, sper să vină iară,
Dar sorțile sunt crude,
Un fluturaș eteric – poveste de o zi,
Iar în lumina zilei -
Sic tranzit gloria mundi…
Și se prea poate, scumpe, că nu vei mai veni!

Aprindeți lămpi albastre
În fiecare seară,
Cu sufletul la gură și chipul chinuit,
Poeții stau în tihnă
Sperând ca să apară
Un fluture albastru, desprins din infinit.