fuge pe țărm ca un copil care se uită după
ceva frumos se depărtează de părinți chiuind
se trezește între oameni străini
înfricoșat de necunoaștere începe să plângă
o ploaie de vară îl trage de mână
îi udă obrajii ca două calote de pământ reavăn

îl așez înapoi lângă mine aceleași valuri murmură
lasă copilul să vină la mine
și parcă pe Dumnezeu îl văd când
mă uit printre degete vulturește gândul meu face roata
oare când să fi fugit
cât de sus s-a înălțat aproape că stârnește furtuni
dinspre alte gânduri cum să-l cobor să nu se zdrobească
de pe umerii norilor mă strigă viiiiin și inima se face fericire

stăm ochi în ochi eu și gândul meu sărat
păsări albe dau raportul soarelui
în direcția timonei îl trădez cu tine iubire îl ia valul și
se scufundă