Din adâncuri răsărită
mâna cea de os
semnul face și desface
în țărână, numai umbră.

Din sămânță, împrăștiată
peste a neamului meleaguri
acum sau niciodată
fie vi sau morți
ei plâng mereu
suflete pierdute...
în țărână.

Găsită în vale,
din a dealului cărare,
în țărână primită
de o undă de lumină
pierdută și găsită
de noi udată.

Din umbră, răsărită
în țărână ascunsă,
crescută, chemată și dorită
dorul nebun se arată...
nouă și vouă
ție și mie
mai tare ca niciodată!