turnat în fum îți este piedestalul
ce-n veci așteaptă recea ta statuie
și visul de final ce-n gânduri suie
când urcă-n tinerețea ta fatalul.
obraz înzăpezit de roșu nu e
și-ți e moșit de moarte idealul
vei stinge în fiirea ta realul,
vei căpăta culoarea ce genue.
eu, să te plâng, n-am aripi îndeajunse
căci prin ființă-s doar un vorbă-goală,
cu neputință spusele mi-s unse.
aceeași ciorbă în o altă oală,
murirea ta cu sânge mă străpunse
și zac în mine ca ucis de-o boală