unde nu dorește nimeni să-și petreacă singurătatea
unde fiarele care au ruginit de câte ori
și-au arătat colții
prin cămăruțele înghesuite și jegoase
ale căminelor de nefamiliști
mârâie pe oricine le-ar fi stat în cale
cu o bucată de dumnezeu în mână
aici am început eu să iubesc din toate furiile
aici am murit și am înviat de mai multe ori
iar lazărul din mine s-a plictisit atât de vehement
încât a decis să tacă la un moment dat
când eu îmi pansam rănile cu hârtie igienică
iar telefoanele sunau în tot cartierul
încercând să ne omoare
și pe mine
și pe el

înjurăturile ne urmăreau la tot pasul
pur și simplu încercau să năvălească în noi
ca niște uragane cu două picioare trântite într-un suflet gol
unde frica a sfâșiat carnea până la os
iar albul care a ieșit la suprafață
nu mai avea nimic în comun
cu declarațiile anxioase ale celor decretați să cadă
la sfârșitul tuturor lucrurilor
din tavan

dar peste toate țipetele astea înregistrate
a venit o ploaie torențială dornică să spele frumusețea care
defila nestingherită prin mijlocul străzii
cu pancarde în locul ochilor
numai eu
animalul
umblam încă
nepăsător și viu la toate rugămințile întinse
de femeile și bărbații
ale căror mâini au ars îmbrățișate
într-un subsol