vin usor să nu mă simți. mă așez cuminte lângă tine și pun capul pe umărul drept. stau așa aproape fără să respir. nimic nu am în gând. doar sângele alunecă prin mine picurând viață prin unele locuri mai retrase. tu ai luat penița și plantezi copaci de versuri pentru mine. știu că e târziu, dar nu e devreme să-mi închid uneori cerul pe umărul tău. mai știu că ești bun și mă lași să tac așa cum tace albastrul pe care-l așterni pe hârtie.
un vers a luat calea pământului, altul a luat calea apelor, dar eu am rămas pe umărul tău drept să nesocotesc fericirile.