viața staționează exact cât să scriu
câteva postulate
el râde cu buzunarele goale plin de idei poetice până la refuz
lumea văzută în vitrine nu are nasturi
când vine timpul zicerii se preface în guri de canal fierbinți ca niște cărămizi
proaspete

în gară șuieră tăcerea slinoasă pereți drepți ne despart de oraș
oamenii nopții se strâmbă la cer luna stinge singurătăți cu picioare de cocostârc
port în ochii deschiși/falii de incertitudine/
când accepți lipsa de echitate viorile dezacordate piața cu åegume ovală tovarășul-om îți înghite secundele
rar pe nemestecate ca pe o pilulă

nu există antidot pentru exact atât cât
poți iubi