Nebunie, multă nebunie
Îți trebuie să visezi
Că poți să clădești răsăritul
Cu un singur rând – fericirea
S-o dăruiești aproapelui,
Și poezia să astupe foamea
Miilor de lacrimi uscate
De sărăcie și de frig
Trăim vânați social.
Mai bine-n nebunie
Să creștem absolutul.