mi-am scrijelit pereții minții cu oasele morților strămoși
și am scris istorie vie, să domine viața ani și ani
și să facă un trecut mândru de acțiunile dezastru
ale noilor stăpâni încoronați cu file de sânge.

s-au străbătut cărări de înțelepciune
să se făurească un drum către marea cetate
a noii societăți cu preamărite judecăți,
să se poată spune despre tineri
că ei sunt salvatorii lumii,
iar lumea muribundă să se-nchine în fața lor
să le sărute tălpile icoane
și să-și omoare graiul în cinstea gândurilor acestora.

a înghețat timpul în loc
și s-a topit la marginea unei prăpastii,
iar acum e în balans.
trag de el adepți ai veșnicei stagnări
ce-și caută trecutul în buzunare
și-i mulțumesc că încă le oferă pâine,
iar raiul cel de jos asteaptă timpul
să-i cadă în grădina altar
și să vadă că n-are pe cine să slujească
și că de-acolo va fi liber
să se scurgă în favoarea bunăstării.