ai același număr trist de telefon
și-o sonerie lamentabilă
răspunzi târziu când vara e pe terminate
și natura se-nfioară sub degete frenetice de numismat
orele stau agățate la gâtul unor trupuri dezumflate
tu ai același număr tardiv soarele abia răsare
din ochiul tău albastru și apune repede în ochiul meu mirositor
a putred de castan
nu am așteptări sunt un nou născut lăsat într-un sicriu viu
la ușa unei clădiri abandonate
din pereții tăi iubito se scurge tencuiala și pasul tău
nu mai încape în pielea zilei de mâine
imaginea ta trece din ochiul unui trecător în alt ochi de trecător
treci și prin ochii mei și nu doare destul
apeși pe oglinda minții mele
până se sparge
în amintiri