Într-o dimineață de demult
cu o jumătate de secol în urmă
o bunică trecea cu nepotul
pe un drum de țară
sau pe-o cărare de la marginea
unei păduri verzi.

Mă scufund în timpul de odinioară,
din copilărie
când bunica sau mama
mă duceau de mână la biserică.
Iar biserica era în mijlocul satului.

În biserică erau icoane,
Iar preotul avea barba albă
și era aproape de pădurea cea verde.

Îmi pare că purtam pe atunci
o vestimentație albastră:
pantalonii albaștri, cămașa
ca cerul senin de primăvară
și ca privirile unei femei
care se ruga în biserică
iar eu o confundam cu Madona
cea zugrăvită pe un perete
împreună cu sfinții.