și licuricii ploii...

și licuricii ploii pe-o parte tot mai stinși când iarba amintirii de-abia mi-o luminară mi-or mai huli doar munții întruna numai ninși la poale nefoșniți de grâie nicio vară
n-oi vrea tăcerii-n taină iar sâmburii să-mi puște din leaturi de caisă regală pierzând forma fierbinte-a gurii tale ce
sta-va să mă muște recrută a-mbrățișării strâmb stându-i uniforma ci să mai fim o dată prin noaptea lumii meșteri trecând miezul caisei sfios din gură-n gură izvorul despărțirii să ne foșnească-n peșteri cum ți-ar cădea în poală din vis cu urși o mură