Amară e viața pe care noi o trăim.
Ridică și spada, dar pierde iubirea
Căci lumea cea rece ne-apasă întruna.

Ne-am rătăcit într-o camera sinistră
Mai mulți decât unul
Mai puțini decât zece.
Dar nimeni nu vede că timpul nu trece
Iar noi vom rămâne aici, mai puțini decât zece
Să ne-ncredem mereu în al nostru destin rece.

E prima iubire, e fata de vis.
Ea este cea care nu Mi-a promis:
Nimic dintre stele,
Nimic pe pământ. A fost doar un cuvânt
Pierdut printre cele ce nu le-am știut.

Al doilea-i neprevăzutul
Ce zace acum ca mutul.
A fost el Prieten?
A fost el dușman?
Mai mult năzdrăvan decât Don Juan,
Memoria totuși îl trece.

A treia nu-i nimeni
Decât prietenia din Ea și Mânia.
A fost lângă mine, simbolic vorbind.
A fost mângâiere, nici un Alint.

Următoru-i nebunul cu nume de sfânt
Era cel mai haios de pe acest pământ.
Nu era darnic, dar nici ticălos
Am fost buni prieteni: nimic mai frumos.

Cinci e cu noroc, el e încă amic.
Fără tăgadă, nu-i el bicisnic.
În minte-mi va fi întotdeauna
Prieten ca el nu voi găsi în Nici Una.

A șasea-i Lumina ce doarme încă
Are o durere, la fel de adâncă.
Am fost doar prieteni fără opreliști,
Iar drumul îmi pare acum fără piedici.

Penultimul este Bastonul, fără povară
Prieten veșnic acesta-mi va fi.
Căci nimeni nu uită de veche zicală:
"Prieteni și-n moarte vom deveni".

Spada e gata, sunt ultimul om
Ce se naște și piere odată cu ei
Fără iubire, fără aventură,
Păstrând doar în suflet o adâncă ură
Pentru timpul năprasnic ce ne-a dezbinat.

Veți fi mereu în memorie, încă nu v-am lăsat
Nici moartea cea rece cu coasa-i cea lungă
Nu-mi va aduce uitarea adâncă.