splendidă viața urcă în metrou
prin tunelul subteran agață orice
pasager care îi cântă în strune
umblă pe la expoziții îmbrăcată
de gală într-o pagină de jurnal
scrisă în zig-zag

curg știrile și toate poeziile prin taverne
bei ca la banchet
până îți pătrunde în viscere
iar ea se dă cu fundul de cimitir
să rămână în analele grupului
care guvernează suprarealismul
de conjunctură

tot nu are nimeni moarte mai frumoasă
faci chetă să-ți îngropi
părinții în mausoleu
acolo tăcerea se scurge ca vopseaua
din tablouri

grota care îți aparține și-a dublat perimetrul
de atâția oameni cu singurătăți la urechi
nu mai aud viața torcând pe parchet
de aia tot iei metroul în lunile impare

dintr-o stație cândva vei sorbi
aerul rece
moartea cu limbi de timp scoase
ștrengărește