scalpat de coaja lumii trec prin viață
ca prin omătul verde de urzică
sub nor bizar mi-e vorba, să mă zică
încreionând cu alb o dimineață

odaia mi-e răzleț prilej de frică
pornind spre tine, fierea mă îngheață
și e în zări un suplu ochi de ceață
în cristic sânge împușcat de-alică

cu zorii ne-mbătăm în greaua spusă,
cafeaua e un drum spre nicăieri,
la vinderi vocea noastră e supusă

precum e mâine va mai fi un ieri
din margine de vremea cea opusă
în care zac doar codrii luciferi