azi am vorbit despre moarte
ca și cum deja ne privea printre frunzele sălciilor odată cu apusul
fiecare aducea câte un mort și îl punea în mijlocul cercului apoi
scoteam lacrimile cristalizate greșit le rearanjam
ne întâlneam cu cel mai apropiat dintre ei în nanospațiul dintre credințe
mă gândeam ce trist să nu avem scăpare din noi înșine
degeaba pretindem că putem vedea dincolo de aparențe
cerul mai are un cer deasupra lui
pământul un pământ sub el
una dintre noi orbea și noi îi strigam să-și ierte morții
cireșul smuls dintre roadele copilăriei
ștreangul ascuns de eșarfă și
îndârjirea de a nu uita
de fapt
nu mai era niciun cerc de la o vreme
voi desenați bărci și fluturi și poduri și energii roz
moartea devenise o casă de păpuși
în care e permanent ora ceaiului

atunci

eu mi-am închis agonia
într-o piramidă cu vârful spre soare și
am plecat pe fereastra din apex
mare cât un foton