Ne înțărcăm copiii prea devreme
Sau poate am uitat de ce-am venit,
Am încercat să-i învățăm că viața
E un coșmar, dar nu ne-au auzit.

Ce bine-a fost că și-au urmat destinul
Și-au construit în suflete fântâni
Adânci s-ajungă lacrimilor noastre...
Noi am rămas cu sângele pe mâini.

Ce bine-a fost că nu ne-au dat crezare
Și-au căutat un rost pentru că ei
Veneau c-o misiune cunoscută
În lumea prea sterilă de idei.

Acum privim rigizi și ce regrete
Străbat dramatic timpul. Ne rămân
Doar câțiva ani dintr-o eternitate
În care-am refuzat același sân

Ce-ar fi putut hrăni cu ușurință
Copiii noștri, înțărcați curând,
Ce bine-ar fi măcar de-am recunoaște
Cât suferim când îi vedem plecând.