câteodată oamenii vii mă sperie
și deschid o carte veche
un mort la 36 de ani se apropie
un mort cu păr șaten prins în coadă
și ochi albaștri ca butonii florali
îmi povestește cum el sau vreo iubită
închide ușa si fereastra într-o relație
despre drumul inapoi spre prima iubire
alunecări crize reveniri în casa mamei
când apasă pe butonul radioului
să curgă vocea sorei lui
ca un sul cu material din lână
despre nopți de căutare a liniștii în km stradali
vrăji cu sedative și alcool doar să poată dormi
știe de ce înțeleg toate astea
mă ține strâns de mână ca pe o prietenă
azi e un mort cu a doua viață
chiar dacă sunt mașini de săpat în jur
îmi oferă pixul el- cristian popescu