diminețile de iarnă sunt tandre
pun de o cafea cu părul ciufulit
nu-mi găsesc șosetele flaușate
iar zăpada dintre blocuri scîrțîie
de câte ori fac îngeri

miroase a zahăr caramelizat
vecinul care este șef peste o unitate
dă atât de bine la lopată
se umple strada de copii și de câini
amorțiți
oricine dă cu sare peste prag să
se oprească ninsoarea
care ia suflete pe nepregătite
și le dă de-a dura prin alb

de atâta ger buzele ne-au crăpat
orice cuvânt iese translucid
la - zero grade m-am îndrăgostit ca
un om de zăpadă de toarta lunii
cui am lăsat haită de lupi suri când
iarna mi-a sculptat în obraji flori de gheață?

aștept să mi se dezmorțească inima
cât omăt,Doamne,cât omăt!