în mâhnirea de sine caut
un hristos hrănitor
să umple prin credință
mațele mele vidate de foamea
fluturilor dăinuitori acolo
auzul mi-e plin de înfometate șoapte
cumva mă conectez
la perfuzii cu lapte de mamă
al tău e prea erotic în templul căutării
de dumnezeu

pleoapele osemintelor mele
se sting peste stele
pun gura la țâța speranței
tăcerea e când în mine adoarme copilul
într-un orizont recomandat
spre isprăvire de către felcerul
durerilor de gânduri

neuroni viguroși plantează puieți de amintire
uneori e calviție pe scalpul suferinței