și-apoi mă gândesc la toate poveștile nespuse din mine
în noaptea asta, știai, luna pare înecată în fum de țigară
mi-e dor de gândurile începute și rătăcite în aceste cotloane, asta, doar asta sunt eu
noi toți, suflete schițate așteptând o culoare
cred că doar câteva în tot universul mai știu să viseze
și eu da și tu nu
așa că te pot imagina

cumplit de încet, cum m-ai îmbrățișat cu o mie de mâini nevăzute
și atât - dar prea mult.

apropierea noastră înghițea timpul, l-am simțit în goliciunea trupurilor părăsite pentru un poate sau un mai târziu sau un niciodată
a fost un moment în care am știut totul, și nu, nu există niciun adevăr absolut
știai?...doar infinitul din noi