iarna la câmpie vântul
săpa în troiene diform
căruțe cu mere veneau de la munte
ca niște felinare galbene împărțind întuneric
îmi oblojeam mâinile roșii la plită
fără să știu că în palmele acestea
zăpada sădise lumi de alabastru
inegal de rotunde

în serile grave mușcam felii mai groase
dinții scârțâiau alto ferăstrăul lunii
tăia lacul ca un lan limpede
orice pală de vânt semăna deziluzii
mirosea a crud a frunze de dud
a poem scris pe iris fără niciun artificiu

mere galbene mere roșii! striga mocanul
cu obrajii înghețați
atunci mi-am șters seva acrișoară de pe bărbie
am fâlfâit aripile peste sufletul văduv al câmpiei
și desculță am pus de un rustem
printre plopi desfrunziți/galop cu asfințit vișiniu/