în povața miresmelor de cântec
văd cum suie graiul în slăvi iar
cămașa mi-e fiartă
în porii curgând o apă de carne,
trâmbița de năduf a Cuvântului,
paiangul mă spintecă,
înaintat în amintiri,
cu un jungher de clipă
din nesătulă goană spre înapoi n-am trăit-o,
așa ți se vâră ceasurile-n sac și
te--ntrebi unde-i Viața

picior venind după picior,
Mersu-i lăcrimând distanțe,
uneori
pământul te ajută să-ți iei propria urmă
umblând la rotița ceasornicului
iar a rămas în urma Timpului
ce în carnea ta se dezbracă exact,
la minut,
la secundă, cumva a triumfa
în voia ta de lut