mă auzi cum țipă în mine bezmetic noaptea
și boala și moartea cu părere de rău
cum mi se rupe în fâșii carnea peste măsură
și cum oasele se sparg ca lovite de fulger
nu-i așa că deja nu mă mai placi
îți este milă uneori și plângi întristată
strâng pumnii până când țâșnește sângele
prin unghii în mine deja se aud
ca niște bătăi de tobă încrâncenările
trădările orele lungi ca niște pumnale de sticlă
amintirile cu noi dispar și nu înțelegem de ce
deși îmi amintesc fiecare centimetru din tine

sunt un spațiu gol și dureros
unde plouă tot timpul și sunetul ploii
lovește în timpane surd cu ură și silă

singur în dormitorul capcană cu perdele roz
sting lumina și privesc peretele mov unde
contra cost - o cinzeacă de sânge - pot să privesc
amintirile ascunse de tine
sub rimelul gros și sub sprâncene
apoi privesc în oglindă până când se deformează
se răsucește în ea și se sparge
dintre cioburile sângerânde apari blondă și goală pușcă